O scurtă istorie a cafelei

Mulți dintre noi suntem consumatori înrăiți de cafea sau, oricum, ne place să o consumăm, uneori chiar exagerăm, din cauza stresului de cele mai multe ori (cel puțin pentru mine!). Indiferent de motiv, zilele astea am fost curios să aflu mai mult despre această licoare magică care ne încălzește inimile (și le face să bată mai tare!). Astfel, am realizat o scurtă istorie a cafelei.

Trebuie să știți că cafeaua are atestări încă din Evul Mediu, însă a ajuns în România abia în perioada fanariotă, prin secolul al XVII lea, pe filieră turcă și datorită rutelor comerciale, noi fiind drumul dintre Orient și Occident. în anul 1667, când Radu Leon era stăpân peste Valahia (numit de fanarioți, desigur) apare în Capitala noastră de azi prima cafenea, construită de către turcul Kara Hamie. Locația era undeva pe la Biserica Doamnei și a viitorului han Șerban Vodă, exact unde este astăzi BNR. Antreprenorul cu pricina era seimen retras, un fel de mercenar, în trupele sultanului Mehmed al IV-lea. Mai târziu, pe la sfârșitul secolului respectiv, cafeneaua ajunge în mâinile Imperiului Otoman, care o vinde prin reprezentanții săi lui Kavaz-baza pentru 65 de piaștri.

În timpul domniei celebrului Constantin Brâncoveanu, aceste afaceri începuseră să prindă culoare și ușor, dar din ce în ce mai multe, au început să apară mici localuri de acest gen pe lângă Podul Beilicului, adică unde este astăzi Calea Șerban Vodă. Prin 1736 apare și primul biliard în București, construit într-o cafenea a venețianului Michelle.

În anul 1781, domnitorul Alexandru Ipsilanti a dat aprobarea unui antreprenor să construiască în apropierea Curții Domnești o cafenea, în partea nordică a pieței Sfâtului Anton, cu condiția să plătească simbrii de 10 tale pe an. Localul primește numele de “Cafeneaua Veche”. Scopul era ca aceia care-l vizitau pe Vodă în scopuri politice să treacă pe la această cafenea, un fel de salon de primire pentru oaspeți și se numea atunci Curtea Domnească. Ba chiar, peste aproape 100 de ani acesta este încă în picioare și supraviețuiește marilor evenimente din București, devenind chiar unul dintre cele mai cunoscute și frecventate locuri din oraș. Aici se văd Mihai Eminescu (era chiar cafeneaua sa preferată), Veronica Micle, Ion Luca Caragiale, Mihail  Văcărescu sau chiar regele Carol al II-lea.

Istoria cofetăriei Capșa pornește din anul 1851,  când Vasile Capșa, fiul cojocarului Constantin Capșa, își convinge fratele mai mare, pitarul  Anton Capșa, să înceapă împreună o afacere: cofetăria “ La doi frați Vasile și  Anton Capșa”, cu sediul în Hanul Damari. În 1857, compania s-a mutat în Casa Castrișoaiei și, la puțin timp, mezinul Constantin li se alătură în afacere. Cu toate acestea, în doar un an, îi pierde pe amândoi, cei doi luând alte drumuri, însă primește ajutorul fratelui său Grigore, care era maestru în arta cofetăriei de la Paris. Datorită acestui duo – Grigore – Ștefan( fiul lui Constantin) cofetăria ajunge celebră.

În 1873 patronii sunt onorați cu Marea Medalie de Merit la expoziția de la Viena și organizează întâiul dineu de gală la Palatul Princiar. La doi ani diferență, Grigore Capșa primește Brevetul de furnizor al Curții Princiare Sârbe și obține medalia de aur la Expoziția Universală de la Paris( cofetarul primește același distincții, cu același prilej, și în 1899, și în 1900). În 1881, expoziția de profil de la București îl aduce pe culmile fericirii, când este onorat cu medalia de aur (la fel se va întâmpla și în 1884), iar  în 1883 obține medalia de bronz la Bordeaux.