MÂNĂSTIREA SUZANA

SUZANA, I’M CRAZY ABOUT YOUR LOVE

MÂNĂSTIREA SUZANA

UN SCHIT SFIOS, ÎNTR-O VĂIOAGĂ DE MUNTE

MÂNĂSTIREA SUZANA este un schit sfios. Nu mi-a fost dat să o văd până acum, aşa pierdută/pitită printre stufoasele creste ale sihăstriei în care e ascunsă. Parcă e pusă cu mâna într-o văioagă. Şi văioaga este înconjurată cu păduri. Iar pădurile, mai întâi, se îngălbenesc – în septembrie. E o corabie, guvernată, de curând – numai de trei luni, de Maica Teofana, fosta secretară a mânăstirii, înaintată la „gradul” nobiliar de stareţă.

S-au succedat mai multe conduceri aici. Iar pădurile, mai spre octombrie, se fac ruginii. Frunzele se închid în ele însele – şi niciun loc, poate, mai potrivit, pe lume, spre a le privi cum migrează spre iarnă. Colinele rotitoare, circulare, care închid cerul văioagei, se zrenţuresc. Şi frunza devine rară, tot mai rară. Colina devine, ea-însăşi, o cântăreaţă cheală.

SUZANA. DAR CINE E SUZANA?

Suzana, I’m crazy about your love…Dar cine e Suzana? Precum aveam să o aflăm de la Măicuţa Teofana (ciudat lucru să îi spui unei femei de 32 de ani, Mihaela, pre numele ei profan…măicuţă?!), SUZANA a fost o ardeleancă, pesemne de acu vro două secole (bănuiesc că va fi trăit pe la o mie şi opt sute noaptea), care va fi şi dat numele locului. Sus, Ana! Îţi şi vine să strigi, văzând crestele de munte. Sus, acolo, e pacea. Sus, acolo, e liniştea. Sus, acolo, e fericirea. Cam aşa cum scrie şi pe cimitirul Bellu, fericirea cerească, gloria pământească. E frumos la Suzana. Cerul s epoate vedea dintr-o fereastră a unei chilii. Iar chilia are ferestre mari şi albastre, ca ochii de copil. Acolo unde se oglindesc răstoacele. Şi unde bat toacele.

DUMNEZEU ESTE GUVERNATORUL LOCULUI

Judeţul de origine este Prahova. Uite, ceva mai încolo, localitatea Cheia. Locuri pitoreşti, unde vă şi îndemnăm să vă duceţi. Spre Braşov, până la care mai sunt 52 de kilometri. Dar guvernatorul locului, cu siguranţă, este Dumnezeu. Dumnezeu are grijă, aici, de fiecare pasăre. De fiecare fir de iarbă. Am fost, pot dzice, în ospeţie la Dumnezeu. Asta încă înainte de a mă duce la Domnul.

Dumnezeu are grijă de măicuţele care au adormit la marginea drumului, unde se află şi cimitirul. De toare au fost 60 de măicuţe. Acum mai sunt doar patruzeci. Douăzeci, mai vârstnice, s-au mutat, deja, la Domnul, ca să aibă grijă de noi, păcătoşii, cu rugăciunile şi cu îndireptările lor.