IN FRANTA SE TRAIESTE CA IN SANUL…”CULINAR” AL LUI DUMNEZEUJ…!
Bucataria frantuzeasca este cunoscuta ca una dintre cele mai bune din lume si, de altfel, nu degeaba este o zicala cunocuta: ”a trai ca Dumnezeu in Franta”. Sau, mai bine zis, ”a manca precum Dumnezeu in Franţa”.
Varietatea bucatariei frantuzesti provine de la bucataria clasica, combinata cu specialitatile diferitelor regiuni. Ea se remarca prin preparate desavarsite, cunoscute la nivel mondial.
- COMPARATII ADMISE, CU BUCATARII DE REFERINTA: CHINEZEASCA, INDIANA
Preparatele din Franta au devenit atat de apreciate incat pot fi comparate cu cele din bucataria chinezeasca sau indiana. Elementul-cheie este/ ramane pasiunea si seriozitatea cu care arta gatitului este tratata in fiecare regiune a acestei tari. De asemenea, fiecare regiune are o metoda unica si de baza pentru preparatele culinare.
Spre exemplu, in partea de sud-est a Frantei, mai exact in Provence se folosesc des uleiul de masline, condimentele si rosiile. Sau putem la fel de bine sa mergem in nord-estul Frantei, unde se simt, din belsug, influente germane, adica, se consuma des multi carnati, slanina, bere si sauerkraut(varza murata). De altfel, exista si multe tipuri de bucatarie locala, un bun exemplu fiind cea din Vallee de la Loire (Valea Loirei), foarte cunoscuta datorita preparatelor deosebit de gustoase din peste, asa ca, atentie, favoritii mancarurilor de peste! Francezii au inventat una dintre cele mai renumite retete cu peste: bouillabaisse. Acest sos este preparat din supa groasa de peste, pestele taiat bucati, rosiile, ceapa, plus alte zarzavaturi si sofran. Ba mai mult, Vallee de la Loire este recunoscuta si datorita calitatii vinurilor albe.
Desi in ultima perioada de timp, aceste diferente regionale s-au mai estompat din cauza migratiei, dar ele sunt in continuare cautate.
Bucataria frantuzeasca se imparte in trei categorii (ceva) mai mici- si mai pitici/pitice:
1. Cuisine bourgeoise(Bucataria asa-zis “burgheza”)
Cand vorbim despre bucataria burgheza, ne referim la felurile de mancare autohtone – care nu mai sunt un specific al regiunilor, ele “adaptandu-se”, mai degraba, preparatelor din clasele influente.
Daca ne gandim mai bine, aceste preparate sunt consumate la ocazii speciale, deoarece cele clasice sunt mult mai simple.
2. Cuisine du terroir
Cand vorbim de Cuisine du terroir ne referim la preparatele regionale avand doar ingrediente locale. Se poate intampla ca multe specialitati de mancare sa nu apara ca fiind un preparat frantuzesc, iar acest lucru se intampla din cauza stilurilor regionale, care pot fi diferite fata de cele descries, indeobste, in restaurante.
3. Cuisine nouvelle
Si ultima categorie din bucataria frantuzeasca, Cuisine nouvelle, a luat nastere undeva prin anii ’70, devenind o reactie la bucataria traditionala.
Se (re)cunoaste printr-o perioada scurta de timp, in ceea ce priveste gatitul propriu-zis (prepararea/pregatirea mesei) – si se folosesc sosuri usoare si portii mai mici, insa “puse” intr-o maniera mult mai rafinata si foarte atragatoare.
In plus, acest tip de bucatarie a avut un impact mare si… pozitiv asupra stilurilor de gatit din intreaga lume.
- IT’S DRINK TIME…MAI COMMENT ON DIT EN FRANCAIS?
In ceea ce priveste bauturile, francezii sunt de parere ca este nevoie de o bautura care sa se potriveasca bine fiecarui fel de mancare – si se stie foarte bine ca ei consuma foarte rar vin fara mancare.
In orase precum Bordeaux, Burgundia, Touraine si Provence, vinul are o calitate mai buna, el se gaseste si sub forma de ingredient pentru anumite preparate, dar se poate bea, asa, pur… si simplu.
Una dintre putinele regiuni cunoscute in care nu se foloseste vinul in preparate este Normandia. Populatia a reusit, acolo, sa isi faca (re) cunoscute preparatele doar cu ajutorul untului, smantanei, branzei si bogatiilor marine.
Si asta ar cam fi tot (pentru un prim episod), sper ca v-am mai lamurit putin (pe voi si, in special, pe mine…cel mai mult!:) in ceea ce priveste aceasta tema uriasa care este “Bucataria Frantuzeasca”…





























Visit Today : 853
Visit Yesterday : 903
This Month : 28712
This Year : 114020
Total Visit : 114020
Hits Today : 2678
Total Hits : 400291
Who's Online : 5