Alira.ro | Datini de vin Borsec-Romaqua Group Borsec Iubesc Vinul Romanesc
Foarte usor! Conteaza, in primul rand, daca doriti sa cumparati un vin PENTRU consum sau PENTRU delectare! Sa stiti ca e o mare diferenta, atat de pret, cat si de calitate (logic). Apoi, depinde si IN CE MOMEMENT dorim sa-l deschidem, precum şi de CU CINE esti la masa. „Producătorii ...
Citește mai mult
Prolectus FGCR
Diageo, care este numarul 1 global pe piaţa de băuturi alcoolice premium, a realizat o tranzactie prin care si-a cedat 19 branduri din fondul său de comert firmei americane Sazerac, contra 550 de milioane de dolari. Obiectul vizat sunt brandurile Diageo, respectiv: Seagram’s VO, Seagram’s 83, Seagram’s Five Star, Myers’s, ...
Read More
Pernod Ricard, conviviality creators
berea, apa minerală. mare preț
De la apă pornesc toate. De la apa cea mai pură. Pentru că tocmai de aia vor ieși bune berele, de la apa de izvor. Apa de munte este cea mai bună băutură sau ingredient principal. Orice ar zice unii, alții, tot apa rămâne băutura băuturilor ...
Read More
AVINCIS
Evenimentul “Degusta Italia” de pe 20 noiembrie (azi), organizat de către Agenția Italiană de Comerț Exterior sub patronajul Ambasadei Italiei în cadrul programului celei de-a Treia Săptămâni a Bucătăriei Italiene în Lume, vrea sa promoveze în tara noastra produsele italienești de calitate superioara din categoria food&wine. F.A.P.I., Frantoi Artigiani e ...
Read More
MALTA TRAVEL
VINVEST, impreuna cu Asociația de Cultură și Promovarea Vinului VINVEST, va organiza in ziua de marți, pe data de 4 decembrie 2018, la ora 11.00, o conferința de presă ce pregateste evenimentul „Vintest 2018- VIN LA EXPO! Iubesc vinul românesc”. Salonul este dedicat promovării soiurilor românești de vin, cu ocazia Centenarului Marii ...
Read More
Brosura Admitere 2018 la Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din Bucuresti Brosura Admitere 2018 la Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din Bucuresti expodrink.ro

DOMENIILE OSTROV

LEGENDELE VINULUI

CANARAUA FETII

PREZENTAREA GENERALĂ A GAMEI DE VINURI

Legendele vinului sunt, înainte de toate, niște legende pur românești. Ca și vinurile de la OSTROV. Un producător care a urcat vizibil în ultimul timp. El s-a desprins din lenevoasa patină a timpului în care a trăit din anii de până în 1990-2000, când începe istoria sa recentă și mai tumultoasă.  Nu întotdeauna a fost orientat spre performanță la superlativ. Oana Belu a fost cea care i-a imprimat tendința spre elită, spre vinuri de top, spre performanță.
domeniile-ostrov2016-1
Și a investit pentru asta, cu gândul ăsta.

Pe aici, prin Sudul extrem/Meridionalul fierbinte, legendele se adună sub o pânză de teamă și mister. Se spune că, pe firul Ceairului, cândva, a curs Dunărea. Calci pe un drum ca pe spatele balaurului învins de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință.

Canaraua Fetii, Rezervație naturală, este un canion cu peretii de calcar, întins pe 20 km, ce începe aproape de Baneasa, de  lângă balta Iortmac, și trece în Bulgaria, unde poartă numele de Suha Reka (Râul Secat). Stâncile, mușcate de vreme, ascund nișe, hornuri, grote, peșteri … Într-o zi, pândită de turci, o fata, sa-si apere neprihănirea, s-a aruncat din susul canaralei. Haiduci și oameni milostivi i-au căutat trupul, învelit în giulgiul alb, printre broaște țestoase, vipere cu corn, paianjeni și șacali… A mai trecut vremea, vor fi venit și martiri, vor fi venit și călugări, va fi fost, poate, săpată și o bisericuță. Cine știe?

Poveștii nu i s-a dat de cap nici până astăzi, nici de către arheologi și nici de către hoții de comori. Doar dintr-un pom rotat lucesc pe luna plină ochii fetei, privind spre mânăstirea lui Gherman al Dobrogei, zidită în zilele noastre sub poale de codru.
domeniile-ostrov2016-2Vinurile Canaraua Fetii sunt: Pinot Noir – Demisec, Pinot Gris – Sec, Feteasca Alba – Sec, Feteasca Regala – Demisec.

Am ales, pentru acest număr, să ne ocupăm de soiurile românești, pentru început, FETEASCĂ ALBĂ. Apoi, tot din Canaraua Fetii, va urma FETEASCĂ REGALĂ.

FETEASCA ALBă
SEC
AN 2009

Regiunea Oltina
Clasificare – Domenii de origine controlată. Cules la maturitate deplină.

Un vin amabil cu arome fine, echilibrate, scaldate intr-un buchet generos cu un final special.
Și dacă am zis amabil, e chiar în cel mai pur sens al cuvântului, adică demn de iubit. Un vin pe care să-l iubești cu toată inima – și cu buzele. Pentru ce? Pentru calitățile sale, deosebite.
Pentru că este un soi de mare finețe. Și este un bun negociator între alte două vinuri albe, care să formeze cuajul alături de el. De ce? Pentru că mai are o altă calitate: este un vin-diplomat. De carieră. Adică unul care cunoaște toate regulile etichetei.
Spuneam că și buchetul de care dispune nu e de lepădat. Un buchet generos, pentru că la el, finețea merge mână în mână cu aroma. Un vin vaporos, ca și rochița rândunicii.
Un vin suav, ca o floare, ori numai doar ca petala unui fluture/aripa diafană, care se așează, pasager, la rândul său, pe o floare albă.
Căci culoarea, după cum îi spune și numele, ne trimite la ALB, o palidă colorare a vinului, la examenul vizual. Vin timid, adevărat aidoma unei palori feciorelnice. 

12% vol.
la 750ml

FETEASCĂ REGALĂ
DEMISEC
AN 2009

Regiunea Oltina
Clasificare – Domenii de origine controlată. Cules la maturitate deplină.
Un vin robust, cu arome deosebite, persistente, cu un final delicat și prelung, așa cum și-ar dori orice finiș să fie.

Oare ce masă adevărată de nuntă se poate, într-adevăr, dispensa de acest vin făcut parcă anume pentru cursă lungă, de băut cu mesenii și sporovăit, și povestit până la ceasul prim din zori?

Între două Fetești amintite, aceasta din urmă, cea Regală, are potențial major de învechire. Și atunci rezultă o licoare care într-adevăr se respectă.
De aia, pesemne, îi și spune numele, de un vin al REGILOR, cu care se răsfață, olfactiv și gustativ, în primul rând, capetele încoronate.
FETEȘTI, amândouă: dar ce deosebire! Ca între două surori, ca și degetele de la mână, cum se zice: nu seamănă una cu alta, deși, poate, între ele domnește un aer de familie.
Nici după domiciliu nu seamănă: una își caută domiciliul/arealul de unde a pornit în Transilvania, cealaltă în Moldova. Dar aici, în Sud, ambele reușesc o variantă de minune, privilegiată, Sudul oferind multe, multe ore de soare.

12% vol.
e 750ml

Naiada – Crâmpoșie
NAIADA 

Crâmpoșie, dry, 11,5 %, I.G. „Terasele Dunării”
Crâmpoșie! Ce nume plin de savoare/și plin de culoare. Nume inspirat, deși, dacă ne uităm bine, la prima vedere, el poate părea nefericit de greoi; cu toate astea, el spune perfect despre ce este vorba în propoziție.
Un vin cu o denumire neaoșă, țărănească, populară, aparent fără nici un blazon aristocratic. Un soi pur românesc, cum ne-ar spune doctorul ION PUȘCĂ, în a sa lucrare remarcabilă, acum lansată în ediția a doua la salonul de vinuri VINVEST.
domeniile-ostrov2016-3Un vin mai mult decât sec.

Un vin care îți crâmpoțește gura (de aici îi vine și numele, direct de la verbul A CRÂMPOȚI), cu denumirea plebeie, pentru că de aici îi și vine numele: un vin care îți face gura pungă. Și, am adăuga noi, nici nu-ți face gaură în pungă, cel puțin în varianta NAIADĂ de la DOMENIILE OSTROV, ceea ce trebuie să recunoaștem, este o mare calitate.

Mențiunea I.G. ne duce cu gândul la abreviere, INDICAȚIE GEOGRAFICĂ – și să nu uităm că, în Italia, se află o groază de VINURI CU INDICAȚIE GEOGRAFICĂ – și ele sunt absolut remarcabile. Astfel, în cazul nostru, I.G.-ul chiar denunță proveniența, arealul și terroir-ul: TERASELE DUNĂRII.
CRÂMPOȘIA este, în același timp, un vin jucăuș, dar și auster. Un vin net, care nu îți lasă pic de zăhar pe limbă.
domeniile-ostrov2016-4Crâmpoșia, asemeni Frâncușei, cu care se și înfrățește măcar dintr-un punct de vedere (amândouă sunt vinuri hotărâte), poate evoca ruralitatea, o țărăncușă alergând la vale peste un del, ori poate peste o câmpie, într-o poiană plină cu flori 🙂 .

ALTE ARTICOLE PE ACEEAȘI TEMĂ

Filed in: Vinuri Tags: , , , , , , , , , , ,

Leave a Reply

Submit Comment

OXYGEN
© 2018 topwines.ro. All rights reserved. XHTML / CSS Valid.
Webdesign by Mihail Galatanu.