Radical din 7/ de Stelian Ţurlea
Editura Herg Benet are de multă vreme câteva colecţii ale căror nume mă intrigă – Radical din 4, Radical din 5, Radical din 7, Radical din 9. N-am găsit nicăieri vreo explicaţie a editurii sau vreun interviu al autorilor publicaţi în care să se spună de ce aceste nume ale colecţiilor – fireşte, nu înseamnă că nu există, pur şi simplu eu n-am reuşit să dau de ele şi să aflu – şi, mai ales, care sunt diferenţele dintre colecţii. De pildă, în toate apar romane ale unor tineri autori, foarte asemănătoare ca teme si scriere, dar de ce apar într-o colecţie şi nu în alta e greu de înţeles. În ultimele luni mi-au căzut în mână mai multe volume apărute în „Radical din …” pe care le-am citit cu atenţie (pe unele anevoios, recunosc, dar probabil e mai degrabă vina mea), ca să constat că, cele mai multe, ar putea fi analizate ca aparţinând unui fenomen. Sunt cărţi pe care revistele de specialitate, nu numai pe hârtie, ci şi online, le cam ignoră şi despre care nu scriu; dar volumele sunt larg prezentate pe bloguri, aproape toţi autorii tipăriţi de editură având bloguri pe care şi le promovează deşănţat. Se citesc între ei, dar reuşesc şi să se promoveze, în acest fel. Organizează numeroase lansări în fel şi fel de oraşe, în care se adună să se susţină reciproc; nu există să-şi lanseze unul o carte undeva şi să nu apară cel puţin trei, patru dintre ceilalţi autori ai editurii. Din punct de vedere al PR-ului şi marketingului pare să fie o treabă excelentă, în felul acesta cărţile se vând şi se fac cunoscute. Dar mai sunt elemente care îi apropie, între care mi se par cele mai importante subiectele minimaliste şi, îndeosebi, limbajul, autorii fiind total dezinhibaţi. Majoritatea textelor sunt pline de înjurături, când e şi când nu e nevoie, prin urmare nu e neapărat o chestiune de stil, de subliniere, de caracterizare a vreunei situaţii sau a vreunui personaj, trimiterile la origini sunt numeroase, organele genitale înfloresc pe pagină. Nu cred că literatura ca atare câştigă ceva, o spun lăsând de o parte pudicitatea. Dar, pe de altă parte, nu pot ignora prezenţa acestui gen de literatură în cetate.
Voi insista asupra a trei titluri apărute în „Radical din 7”.
Mihail Gălaţanu – Lustruirea armelor
Un roman – aşa îl prezintă editura – care ne vorbeşte pe un ton direct, şi totuşi rafinat, despre maturizare, iubire, femei, pierdere, timp şi în final moarte:
„Şi, totuşi, vânam ceva? Vânam femei.
Bărbatul e un vânător, nu? Născut vânător.
Lustruiţi armele. Bine, bine, le lustruim, dar pentru ce?
Aşa, pur şi simplu. Trebuie să lustruieşti ceva.
Să lustruim. Sau poate vânam înseşi razele soarelui.
Vânam însăşi lumina, devreme ce lustruiam cu atâta osârdie, punînd suflet din sufletul nostru veşnic, nemuritor.” Prea puţin.
Eroul e un adolescent ajuns într-un liceu militar care îşi povesteşte isprăvile. „Era un bărbat fericit că se născuse bărbat. În fiecare seară – sau aproape în fiecare seară, dacă nu dimineaţă, se ducea la baie şi unul dintre primele lucruri pe care le făcea era să-şi spele îndelung organele genitale. El numea asta lustruirea armelor.” Urmează un fel de roman cazon, plin de întâmplări anoste, chiar fără haz, fireşte cele mai multe erotice, petrecute vreme de câţiva ani, până eroul împlineşte şaptesprezece ani, când, brusc, „armele sale” nu-i mai stârnesc interes, nu şi le mai contemplă, nu le mai urmăreşte pe ale colegilor, a devenit bărbat şi aproape simultan liceul militar i se părea „din ce în ce mai searbăd”. O nouă etapă a vieţii în care şi stilul se schimbă. Pentru mine cel puţin, Mihail Gălăţanu pe care-l ştiam îl regăsesc abia în acest final de carte. Nu înseamnă însă că nu poate avea admiratori şi pentru restul.
