CUM ARATĂ AGRICULTURA ROMÂNEASCĂ?

Văzută din VICTORIA’S SECRET:
CUM ARATĂ AGRICULTURA ROMÂNEASCĂ?

Miracolul românesc: un sector care merge înainte, deși ar avea cam slabe premize 🙂

Cum arată agricultura românească, la ora actuală? Este un sector în expandare, dintre cele mai active. Desigur că ea nu funcționează cu o singură viteză, ci cu mai multe, cam așa,ca Europa/Uniunea Europeană pe care o putem proiecta viabil, după Brexit.

Vreau să zic, dacă este să ne luăm după absorbția fondurilor europene în domeniul viticulturii (bunăoară), nu degeaba mai bine reprezentat în compoziția revistei, ar trebui să fim foarte optimiști.

Este o idee îmbucurătoare și că sectorul POMICOL îi calcă bine pe urme celui viti-vinicol și reușește procente laudative în absorbția fondurilor europene.

LA EVENIMENTELE DIN ZONA AGRICULTURII, FERMIERUL E MARFĂ RARĂ

Dacă aruncăm o privire și în sectorul creditării, vom observa că fermierii tot se plâng, deși – la prima vedere – sunt multe bănci active în sectorul agricol( și multe tipuri de credite, deci ceva îi nemulțumește – ori consideră creditele oferite neatractive.

Iar dacă ne uităm la evenimentele din agribusiness, zărim mereu aceleași fețe. Rar și cu greutate culegem un specimen în dreptul căruia, ca o etichetă pe călăreț, să scriem, triumfător: FERMIER.

Căci fermierii stau cuminți (și pitiți!) în colțul lor de țară și își fac treaba lor – și tot mai rar apar în fața reflectoarelor și pe scenă. Tot mai multe gulere albe își câștigă pâinea (albă și pufoasă) de pe urma fermierului, sărmanul.

Ceea ce nu e rău, atât timp cât fermierul este asistat – și chiar este nevoie să fie.

FEREASCĂ-I DUMNEZEU PE GUVERNANȚI DE FURIA FERMIERILOR!

Pe urmă, statistic se poate constata, se vorbește mult și se face puțin. Dar cert e că autoritățile se tem de furia fermierilor.

Îi tratează în derizoriu, dar, când au venit la Palatul Victoria (numit, mai nou, Victoria’s Secret!:), funcționarii oficiali se baricadează în sediul guvernamental și așteaptă să le sleiască oamenilor furia.

Problemele mediului rural rămân aceleași, însă, mereu. Și una dintre ele, fundamentală, e că – spre pildă – satele și comunele românești nu au canalizare, iar situația nu se schimbă de zeci de ani. Infrastructură în mediul rural. Căci nu numai despre canalizare este vorba. Că au internet la veceul din fundul curții, iar apă curentă nu, asta nu mai e doar o biată problemă sanitară. Rămânerea în neuitare și neființă este problemă cronică în etern-fascinanta România-de-epoca-de-piatră unde nici măcar iepoca-de-aur a lui Nicolae Ceaușescu (Pericle de Dâmbovița!) nu a putut să răzbată.

PE PIAȚA DE CARNE, NU ȘTIM CÂTĂ BĂLȚATĂ ROMÂNEASCĂ ȘI CÂT ANGUS

Nu mai punem problema sectorului zootehnic și a pieței de carne.

Nu am aflat până acum și nu vom afla curând cât ANGUS mâncăm și câtă BĂLȚATĂ ROMÂNEASCĂ. Și la ce prețuri. Și ce se întâmplă cu rasele românești de animale și genele lor. Importăm ca la balamuc material seminal din străinătate, în timp ce despre taurii locali nici nu prea avem bine habar câți sunt.

Subvențiile nu sunt condiționate și nici sub întinse de o politică zootehnică/genetică măcar cât de cât coerentă. Nu avem clar definită o politică a INDUSTRIEI CĂRNII, cum nici una a INDUSTRIEI LAPTELUI, cele două fiind strâns legate. Și, cu toate acestea, agricultura românească continuă să meargă înainte, împleticit și poticnit. Nu cumva e un miracol? Am putea răspunde : da, ăsta e (chiar) miracolul românesc…

MIHAIL GĂLĂȚANU