EDITORIAL DE DESCHIDERE

CONCERTUL DE GUSTURI:
PRIMA SI SINGURA PUBLICATIE ECONOMICA DESPRE VIN

• DE LA VITICULTORI LA VINURI DE TOP

Prima publicaţie economică despre vin. Şi, deocamdată, singura. Cea mai bine scrisă. Acestea sunt ambiţiile noastre. Cristian, Nicoleta, Miti, Sorin, Dumitru – şi, cu voia dumneavoastră, JE, adică ultimul pe listă, iată o parte a formulei noastre de început, team-ul editorial, „echipa noastră de croazieră”.

Pornim, împreună, într-o aventură, căci vinul este, cu adevărat, o aventură, una existenţială. Ontologică. Fundamentală. Este adevărat, banii sunt relativ puţini. Viticultorii nu sunt bancheri. Decît, poate, prin excepţie – şi atunci ne gîndim doar la foarte puţini. Facturile se achită greu. Lucrul în vie este unul sezonier, ciclic, respectă curba/bucla anotimpurilor. Via este una astrală, întotdeauna. De aceea, cînd am auzit de plantaţii prin GPS, asta nu m-a mirat, mi s-a părut în firea lucrurilor.

* VINUL E O EXPERIENŢĂ CE N-O POŢI UITA

Avem încredere în această industrie a vinului care creşte. În aceşti VITICULTORI care, de cele mai multe ori, au riscat totul: au achiziţionat, pe mulţi bani, utilaje (la prima ori la a doua mînă), au cumpărat drojdii costisitoare – din Franţa, din România sau de aiurea, au tocmit butoaie, au plantat şi au cumpărat MATERIAL SĂDITOR de cea mai bună calitate, au clădit crama, au plătit winemakerii (iar uneori toate astea din buzunarul propriu). Au mers pe mîna “plantaţiilor la cheie”, au folosit GPS-ul şi cele mai înalte tehnologii, au dormit în cramă, s-au iubit şi au făcut copii acolo, la “casa de la ţară/de la vie”, au îmbătrînit acolo – şi şi-au pus toate speranţele în asta. Au fost poveşti în care o renumită făcătoare de vinuri din Dealu Mare, după ce a terminat toţi banii – şi-a adus aminte că şi propriile braţe reprezintă un capital şi, precum în vremea “capitalismului romantic” (spre deosebire de cel “sălbatic”, pe care îl trăim acum) – a plantat hectare întregi cu mînuţele ei, iar palmele i s-au bătucit. “Noi, prin noi înşine – şi-a spus ea” şi, poate, şi-a ridicat ochii spre cer, invocînd ajutorul divin, adică “Dumnezeul şi dreptul meu”. Vinul e o experienţă pe care n-o poţi uita. Şi, asemeni lui, ne propunem să fim o revistă pe care să nu o puteţi uita, nici repede, nici uşor. Ne propunem să croim tradiţie şi, de acum înainte, să vorbim despre vin şi în  zece sau în douăzeci de ani. Să consemnăm DEVENIREA UNICĂ a vinului românesc şi, deopotrivă, a PIEŢEI DE VIN. De asemenea, avem de gînd să rămînem în piaţa de „DRINK(&)FOOD”, deşi nu ne vom crampona/cantona doar aici. Ca tot vinul, merge şi el la o „mîncărică”, de dulce ori de post – şi aici, iarăşi, vom aprofunda subiectul. Revista, începînd cu această ediţie, pe care o continuăm/(re)înnodăm, îşi va croi singură noi secţiuni, în făgaşul său. Va intra ( a intrat, deja) pe noi reţele de difuzare, mai ample. Nu plecăm de aici. Aici rămînem – şi ne „devenim” (cum ar spune Noica) în pre-facerea absolută, cea de fiecare zi, a vinului. Aducem noi personalităţi la rampă, la interviuri. Secţiunea de INPUTURI şi UTILAJE se diversifică, văzînd cu ochii. Apar PIEŢE DE NIŞĂ ca din neant. Vom deschide noi fronturi de discuţie pe linia furnizorilor de echipamente. Dar şi pe vinurile care au început, în procent substanţial, să vină din afară. Nu vom rămîne doar pe „PRIVIREA POZITIVĂ” asupra vinurilor. Vinuri proaste – sau slabe calitativ – ne-au invadat piaţa – şi fac concurenţă/sufocă vinuri româneşti. La rîndul lor, sunt vinuri româneşti care nu se ridică la înălţimea apelativului care le denominează: nu orice merită numele de „vin” pe piaţa românească. Trebuie să lăsăm mai deoparte menajamentele. Mai sînt, încă, voci jurnalistice care se tem de omerta. Asta nu ne va împiedica, însă, ca atunci cînd avem de lăudat, apreciat, preţuit să ezităm, iarăşi, în a spune lucrurilor pe nume. Secţiunea „RESTO”/RESTAURANTE este încă una slab reprezentată. Toată lumea vrea, cu puţin bani, să facă găuri în cer. Dar „spărturile” nu sînt uşor de făcut doar cu vocaţia „hei-rupismului”. În continuare, principala noastră preocupare rămîn producătorii – şi vinurile lor. Ei sînt protagoniştii, precum şi, în egală măsură, vinurile de import care intră pe piaţa românească. Şi totuşi, se schimbă ceva pe piaţă. Tot mai multe vinuri româneşti tind să iasă în afară. Tot aferente specificului publicaţiei noastre rămîn încă două sau chiar trei lucruri: UNU. Piaţa de COGNAC şi VINARS, ca unele „rubedenii” ce se „trag” din struguri. DOI. Piaţa de ŞAMPANIE/SPUMANT, pe marginea căreia am discutat, în repetate rînduri. TREI. Piaţa de STRUGURI rămîne şi ea sub monitorizare atentă. Sînt, încă, multe zone ne-explorate jurnalistic. Una e cea a „new-commers”-ilor, despre care vorbim chiar în acest număr. Mai avem 2-3 pe care le pregătim, în exclusivitate/şi sub discreţie, pentru numerele ce urmează. La acest moment, revista se prezintă şi ca un soi de catalog anual ce reuneşte tot ce are branşa mai interesant/reprezentativ. Un fel de „WHO IS WHO” în secţiune. VITICULTORI şi VINURI DE TOP se întîlnesc, în aceeaşi măsură, în epura acestei întreprinderi pe care o aveţi în faţă, acum – şi puteţi să o judecaţi, ceea ce vă şi invit.