„ÎNMORMÂNTĂRILEˮ, UN MIC MONUMENT LITERAR?

Am putea spune că ultima carte (de până acum), apărută în a doua parte a anului trecut – a lui Nicolae Tzone este un insolit monument cultural..

Această carte amenință să fie una dintre cele mai bune dintre cele scrise de Nicolae Tzone. Un model celebru este străveziu prin ea: cel al 11 ELEGII, carte semnată de Nichita Stănescu.

PRIN TEMĂ, VOLUMUL A CĂPĂTAT CONSISTENȚĂ SPORITĂ
De data asta, prin temă, cea a înmormântărilor/înmormântării, cartea capătă un aer organizat, mai monolitic. De obicei, cărțile lui Nicolae Tzone sunt browniene, în plină/continuă mișcare, în risipă și efort de imaginație.
Cărțile lui Nicolae Tzone îndeobște sunt îndeajuns de sobre  – și, de altfel, își revendică – mai întotdeauna – o miză.

*

Dar, de fapt, despre ce este vorba în carte?
Nicolae Tzone își prevede/prefigurează moartea ca operă/și/sau pretext de operă.

CULCAT PE CATAFALC, ÎN FAȚA ABLUȚIUNILOR NECESARE
El, de fapt, proiecția sa/poetul, se vede culcat pe un soi de catafalc, după ce a suferit abluțiunile absolut inerente. Din acest punct de vedere, cartea este, într-un fel, o ucronie.
Ceea ce scrie acolo, adică, nici nu s-a întâmplat. Nu s-a întâmplat în timp. Dar ar putea să se întâmple. Oriunde și oricum. Așa/sau altfel.
În același timp, este o utopie. În sensul de fără spațiu.
Dar Nicolae Tzone are nevoie de toate acestea spre a-și pune în lucrare viziunile, care, de regulă, sunt general-universale.

O UTOPIE ȘI O UCRONIE, ÎN ACELAȘI TIMP/ȘI SPAȚIU
Tocmai pasajele în care eroul/poetul/sciitorul se vede mort și își contemplă propria moarte sunt extrem de spumoase. Savurosul lucrurilor este dat de comtemplarea, încă din timpul vieții, a abisului morții.
Cu cartea aceasta, Nicolae Tzone este la vremea cărților esențiale/și sapiențiale.

ALTE CONCLUZII:

1. Ca și la alți congeneri, versul la Nicolae Tzone prinde să se DECANTEZE.
2. Mostre de fragmente reușite: „în orbitele / ochilor / străluceau / perle / de nămol // nu mă plângea /nimeni // eram / mai degrabă / trist decât /mort // cel puțin / așa / mi se părea //[…]ˮ.
3. Emoționate/și emoționante sunt/se dovedesc versurile din final, în care divinitatea însăși îl plânge pe mortul anodin/exemplar și, în viitor, model al tuturor morților.
   Ilustrațiile (realizate de Suzana Fântânariu) sunt de invidiat.
   5. Asemenea și calitatea grafică a cărții, ca și – în ansamblu – o carte-OBIECT ce va străbate vremea & vremurile… 🙂

MIHAIL GĂLĂȚANU