Istoria turismului vitivinicol pe teritoriul României (scurtă istorie)

Istoria cultivării viţei-de-vie exista încă din antichitate, primele date pe care le avem despre aceasta practica datand din 8-10.000 ani î.e.n, cunoscand acest lucru printr-o proba: un vas neolitic, cu o vechime de prin 5400 î.HR. Vasul a fost găsit în Munţii Zagros (Iran) şi exista mari sanse ca tot din acest loc sa fi inceput “industria”. Conform legendei biblice, după ce a scăpat de potop, Noe a plantat prima viţă-de-vie pe coasta Muntelui Ararat, iar apoi aceasta s-a extins unde a vazut cu ochii.

Despre existenta vitei-de-vie, in privinta teritoriului nostru, stim inca din epoca fierului (secolul V-I î.e.n), in urma unor descoperiri arheologice (centrul Transilvaniei) au fost descoperite cosoare dacice din fier ca unelte specifice viticulturii.

Cele de mai devreme arata ca cetăţile geto-dacice de la Brad, în Moldova si Piscul Crăşani, în Muntenia (secolul I î.e.n.-I e.n.) aveau seminţe carbonizate de viţă-de-vie, lucru carearata ca aceasta practica era extinsa pe tot teritoriul Daciei. Dovada sta nu numai in lucruri fizice, materiale, dar si in lingvistica, in limba noastra cuvintele de genul strugure, butuc, curpen provind din limba dacica.

Ceea ce este cu adevarat deosebit la vita-de-vie este ca aceasta da caracteristicile vinului in functie de soi, soi care la randul lui traieste in functie de teritoriul/regiunea/pamantul pe care este crescut.

• Turismul vitivinicol

“Turism vitivinicol”  inseamna efectiv legatura dintre cultura viţei-de-vie si om.

Practica aceasta specializata a vinului este parte, în principiu, din economia rurale. Se poate prezenta istoria românilor, exprimată prin istoria viţei-de-vie şi a produselor ei, şi, totodată, să asigure cadrul destinderii şi recreării tuturor doritorilor de o asemenea activitate.

Motivul pentru care aceasta practica a avut succes (cel putin in unele regiuni, ca cele din Franta, Spania si Italia) este simplu: se datoreaza celor 2 componente ale ei, vinul si respectiv peisajul superb (cu mentiunea ca produsele se prezuma ca ar trebui sa fie de cea mai inalta calitate, cel putin de la acea crama unde mergi), precum şi interesul pentru locuri mai puţin cunoscute, mai neobişnuite. In final, este vorba despre o apropierea dinte om si natura, intr-un mod iesit din comun.

Sa nu uitam ca in acest fel se protejeaza si patrimoniul natural, istoric şi cultural.