Sunrise

AMMOULIANI 

AVENTURI ÎN GRECIA, LÂNGĂ MUNTELE ATHOS
Aventuri în Grecia trăiau, încă de demult, românii, ehe, de pe vremea palicarilor. De pe când era un spațiu comun Balcanii, de pe vremea când machidonii, românii macedoneni hălăduiau prin Pind, pe-aici ne cam făceau veacul.

Dar și după 1989, adică din 1990 încoace, tot cam așa erau lucrurile, românii imediat au început să circule în Grecia, în scopuri turistice sau chiar la muncă, mai ales cei ce avceau rude acolo. Și adevărul este că ne-am cam înrudit, de-a lungul istoriei, cu vecinii noștri, elinii, cei de la sud, încât ne sunt un fel de verișori buni.

Răsăritul de soare, la Ammouliani, în Peninsula Halkidiki, cel mai frumos se vede la Sunrise. Pentru că de asta îi și spune hotelului Sunrise.

Răsăritul e același și, totuși, altfel, peste tot.

RĂSĂRITUL VINE DE LA SUNRISE
Dar, în toată Grecia, pretutindeni, răsăritul este diferit. El înglobează cultura elină. Și istoria elină. Și trecutul grecilor, oricum ar fi el, oricât de sumbru, tot se luminează – numai cu o geană de soare.

Iar Ammouliani este, încă, o insulă nedescoperită. O părticică, pe cât de sacră din Grecia/ Muntele Athos, pe atât de nedescoperită.

Dar ce am descoperit noi înșine la Ammouliani? În primul rând, plajele, cele șapte, sau cele multe, cele mai multe, minunate, căci insula secretă plaje, iar plajele germinează. Cea mai sălbatică a primit acest calificativ: Drenia.

Aici apa e de cristal și nisipul numai ușor arămit, iar transparența peliculei de apă te duce cu gândul la niște ochi verzi, profunzi, dar cameleonici, înșelători, de o luciri când albăstruie, când sinilie.

DE LA DRENIA LA CÂNTĂRILE SPECIFIC GRECEȘTI, DE LA TAVERNĂ 🙂
Cu multă piatră și cu mult nisip, Drenia. Doar câteva șazlonguri atârnau acolo, singuratice și triste, în așteptare de brațe leneșe.

Și acest lucru mă face să-mi amintesc că în aceeași zi de joi, anul trecut, am fost martorii unei strașnice cântări într-o tavernă grecească de real bun-gust. Cântarea chiar că a fost, de fapt, o super-cântare. Și, pentru noi, o super-încântare.

O dezlănțuire de muzică bună, cum e cea grecească la ea acasă, interpretată, în cazul nostru particular, de cinci bucăți muzicanți impecabili, printre care și o fată.

Nikos, Spiros și o mandolină. Am mâncat o specialitate de cartofi, vinete umplute și o muzichie care se ungea pe pâine.

LA LAGUNA ALBASTRĂ VIN FETE SUPERBE, SPORTIVE ÎNZESTRATE CU CAIACE 🙂
Și în anul acesta, 2019, septembrie, am fost tentați cu laguna albastră. Plajă de nisip, superbă, pustie și sălbatică și aici, pe care poposesc, din timp în timp, caiace bulgărești. Am avut ocazia să le prindem și noi. Dintre ele, caiacele, remarcăm trei fete superbe. Cică se poate ajunge numai înot pe această plajă – sau, desigur, cu caiacele.

Ca și în anul trecut, am luat masa pe vaporul care ne-a dus și, respectiv, adus. O masă delicioasă, SIMPLĂ, cu Souvlaki, frigărui stropite cu un pahar de vin.

Și așa, din zilele cele multe, vreo zece cu tot cu drumul de dus/și de întors, se mai scurge încă una.

TOATE GRAVITEAZĂ ÎN JURUL MUNTELUI SFÂNT
Dar una, ritualic, este de fiecare dată rezervată croazierei în jurul Muntelui Athos, căci aici toate gravitează în jurul muntelui sfânt Aghios Oros.

Plecarea este, desigur dimineață, bătută în cuie, de regulă pe la ora 08.30. Vasul se numește IOANNA, are tot (un) nume sfânt/sfântă, căci așa e în meniuJ.

Ne va duce, adică ne vom duce mai întâi, până la Ouranopolis, apoi ne va prelua un alt vas, după o escală de câteva ore(de obicei, cam între o oră și trei), CRUISES OF ATHOS, în jurul miezul zilei (pe la amiază, deci orele douăsprezece).

Croaziera efectivă durează și de de pe la douăsprezece până la vreo trei.. Acolo, parcă având ajutorul rusalic al apostolilor, ni se va vorbi în limbi, rusă sigur, greacă desigur, română musai, engleză fără de care nu se putea, franceză căci este de bon ton/și este și limbă diplomatică.

Și vom simți astfel, că am cules, un lustru, o adiere, poate – chiar – o aură de sfințenie, de pe crestele Muntelui.

RABBIT TRAVEL