In cautarea vinului pierdut…

Scriam lunea trecuta despre vinurile rosii de la Catleya, mai exact despre cele doua vinuri rosii aparute pana acum, 2012 si 2013. Si la un moment dat cineva m-a intrebat pe Facebook daca stiu unde mai poate gasi 2012, pe care il considera mai bun la momentul actual decat 2013.

Da, si mie mi s-a parut ca 2012 are un plus de structura fata de 2013, dar 2013 e un vin prea tanar pentru a fi judecat acum. Asa cum a fost si 2012 la vremea cand a fost lansat.

Se pare ca o parte din consumatorii de la noi au inceput sa recunoasca impactul pozitiv al timpului asupra vinului, mai asupra celui rosu. Sau incep sa isi dea seama ca un vin rosu cu cativa ani “la bord” se prezinta mai bine, mai complex si abordabil decat unul tanar, impetuos, incarcat de arome si tanini zglobii, proaspat lansat. Oricum nu sunt foarte multi, majoritatea consumatorilor de la noi procedeaza la vinuri ca la masini: vrem ultimul model, ultima lansare pe piata, cat mai ostentativa si cu sigla cea (re)cunoscuta. Si nu e bine…

De la aceasta revelatie pe care unii au inceput sa o aiba/simta incolo se naste insa o dilema: de unde cumperi vinurile mai vechi si tocmai bune de baut?

Pentru ca aici dorinta consumatorului de a bea un vinul atunci cand acesta atinge un anume potential maxim se loveste de nevoia normala a producatorului de a-l vinde cat mai repede si de a-si recupera investitia in vie, crama, furnituri, etc. Putini producatori de la noi tin vinuri pentru a le lansa pe piata atunci cand sunt bune de baut si nici acestia nu isi permit acest lucru cu tot portofoliul. Aici pot mentiona Stirbey, SERVE, Vinarte, dar doar cu doua-trei vinuri de top. Exemplul (exceptia) clasica este Stirbey cu gama Art Deco. Sau Vinarte cu verticalele de Matei sau Soare.

Miscarea este de altfel de inteles pentru ca vinurile din piata se termina, HORECA si comerciantii cer vinul nou (nu iti permiti sa iesi din piata cu eticheta), presiunea financiara este mare si de aici apare compromisul lansarii majoritatii vinurilor mult prea devreme.

Asadar nu ne putem astepta la producatori sa pastreze vinul in crame, sa il invecheasca si sa il lanseze pe piata la momentul optim de consum. Pur si simplu nu este economic fezabil si multe crame ar da faliment in aceasta paradigma de business. In plus, producatorii nostri nu fac vinuri si business de vin de sute de ani, nu au in spate zeci de ani de vanzari si rezerve financiare acumulate. Iar piata de la noi recunoaste inca intr-o mica masura valoarea adaugata a unui vin invechit in crama. Pur si simplu ca raport costuri/beneficii pentru un producator, piata de la noi nu poate sustine genul acesta de abordare, chiar daca din punct de vedere al vinului ea ar fi ideala.

Pe langa asta, la noi in piata nu exista colectionari/comercianti care sa invecheasca ei in crame cu conditii cat de cat bune, vinurile pentru a le vinde ulterior. Iar cei cativa care exista cer niste preturi cumva rupte de realitate pentru vinurile pe care le-au pus deoparte. Deci nici de aici nu poate veni salvarea.

Singurul lucru pe care un consumator avizat de vin, care doreste sa bea vinul „la timpul lui”, il poate face este sa cumpere si sa puna deoparte cateva sticle pentru consum ulterior.Bineinteles ca aici vor conta conditiile de pastrare, dar pentru cativa ani, sifonierul sau balconul din apartament isi fac treaba. Chiar vor accelera usor procesul de evolutie.

Altfel o sa cautati intotdeauna vinul din anul anterior, care intre timp s-a terminat si a devenit o Fata Morgana. In plus, chiar daca il mai gasiti prin distributie/magazine, conditiile de pastrare din comertul nostru sunt deficitare si adeseori cele de acasa se dovedesc a fi mult mai prietenoase si predictibile cu vinul decat raftul de magazin.

Atentie vorbim de un proces de asezare si integrare a vinului, nu invechire in sens clasic. Acolo discutia despre ce vinuri si ce conditii de pastrare se preteaza invechirii se complica. Pentru ca celebra mantra: “timpul il va rotunji si ii va ajuta sa isi dezvaluie potentialul” chiar functioneaza, desi este mult prea des folosita la noi in cazul unor posircute fara viitor, doar pentru ca unul sau altul sa zica “ceva de bine”si sa nu fie scos de pe lista de protocol a producatorilor.

Exista insa vinuri (putine ce e drept pe la noi) pentru care timpul chiar trece in favoarea lor. Adica le echilibreaza si le scoate in evidenta laturi si complexitati ascunse si nebanuite in tineretile imberbe. Problema este cum sa le recunosti. Aici este o alta dilema, dar pentru a fi siguri puteti merge pe clasici Davino, SERVE, Stirbey, Vinarte. Eu de la ei am incercat vinuri mai vechi, unele cu 10 ani la bord si care evoluasera cum trebuie. Ah si celebra Eticheta Rosie (Cabernet Sauvignon) de la Oprisor care este un caz scoala de vin scos mult prea devreme de fiecare data.

Doi-trei ani deoparte pentru vinurile respective nu pot face decat bine. Si din vinurile producatorilor “tineri” si fara o istorie in spate cred ca exista exemplare cu potential si aici ma gandesc la Avincis, Catleya&Corcova, Vitis Metamorfosis si mai sunt si altii. Vinurile lor merita cu siguranta o sansa, macar si din curiozitate.

Pe scurt: daca va place un vin, luati cateva sticle (ideal direct de la crama, ocazie cu care ii si vizitati) si puneti-le deoparte. Asa nu veti mai fi nevoit sa vanati de fiecare data vinurile prin comert si aveti ocazia sa va bucurati de ele la potential maxim si nu in zbuciumul tineretii.