VINUL – O experienţă de neuitat

PRIMA MEA ÎNTÂLNIRE CU VINUL:

VINUL – O experienţă de neuitat

* Să pictezi cu dopuri de vin, iată o întâmplare a artei şi vinului

Prima mea publicaţie. Ei bine, da, prima mea publicaţie economică despre vin, în care am semnat. Şi singura, de altfel, deocamdată. Desigur, nu ultima. Probabil una bine scrisă, veţi zice. Sau, dimpotrivă, una prost scrisă. Nu ştiu, ce ziceţi? Să vă las pe voi să decideţi asta, nu? Dar, este esenţial, adaug, ca o publicaţie despre vin să fie bine, dacă nu foarte bine scrisă, corect? Ştiţi voi de ce. “Moi”/”Je”, adică mie îmi puteţi spune Cristian; vom porni într-o călătorie de neuitat. A vinurilor de neuitat, asa cum o arată şi titlul editorialului. Vinul, un lichid magic ce te duce intr-o altă lume. Noi, toţi, consumatorii de vinuri, ne punem baza în toţi aceşti ani de austeritate, pe aceşti VITICULTORI, pe care, mulţi, îi găsiţi înăuntru – şi care sunt, astăzi, garanţia noastră că vinul o să iasă bine, viţa de vie o să fie cultivată şi crescută chiar în condiţii bicisnice, însă vinul tot va răzbi/izbândi, pentru ca noi, dup-aia, să venim şi să-l putem testa/gusta. Şi să zicem: bravo, deşi am trecut prin vremuri pârdalnice, am reuşit, noi, românii, pe această lume, să facem vinuri bune. În ciuda crizei.

*ARTĂ ŞI FAPTĂ, LAOLALTĂ

Hai să luăm acest cuvânt, vinul, el are multe întelesuri – şi are şi o vechime foarte mare, dacă stăm bine şi ne gândim, vinul este, de fapt, o artă şi o faptă launloc. La propriu, uite, chiar şi cu vinul putem picta – sau, mai bine zis, putem picta din dopuri de vin. Da, ştiu: este foarte ciudat şi uimitor, dar există un tip care se numeste Conrad Engelhartd, care mai este şi un fost chimist care s-a jucat cu ideea asta, să pictezi cu vinul. Doar-doar ce s-a apucat de artă şi, parcă, dintr-o dată i-a venit această idee: să pictezi cu dopuri de vin.

Pe de altă parte, vinul – după cum ştim cu toţii – este folosit şi pentru beneficiul nostru hedonic. Nu mai puţin după bunul nostru plac, care este nebănuit de larg.

* SĂNĂTATE ÎNTR-UN PAHAR

În 1970, Institutul Naţional de Sănătate din S.U.A., emite “Fragmingham Heart Study”, în care se demonstra că vinul consumat în cantităţi moderate, are şanse de a reduce riscul decesului cauzate de bolile de inimă (cu 50%), ceea ce, după umila mea părere, este un lucru nebănuit, enorm. Tot aşa, logic, cei care nu consumă vin au mai multe şanse de a se îmbolnăvi de inimă. La fel, în cantităţi moderate, vinul poate fi consumat şi în timpul unui regim de slăbire, pentru că nu conţine grăsimi, colesterol sau fibre. Dar cel mai recomandat vin rămâne, pentru unii, cel alb-sec, deoarece este cel mai sărac în proteine şi calorii. Iar ultimul, vinul roşu. Cel care previne apariţia cancerului, deoarece are un puternic efect antioxidant – şi contribuie la anihilarea efectul nociv al radicalilor liberi.

* PRIMA MEA DEGUSTARE

Eu, personal, nu consum prea mult vin. Doar un pahar la o săptămână. Poate două. De ce? Un motiv ar fi vârsta: am doar 16 ani. Şi, atunci, răspunsul vine de la sine, sunt abia la o vârstă în care abia mă împrietenesc cu vinul, dar am avut parte, totuşi, de experiente magnifice/aş putea zice aproape superbe. În fiecare primăvară, merg la VINVEST, salonul care se organizează la Timişoara. Şi/sau la GOODWINE, în Bucureşti. Vreau să vă mai zic doar că acolo unde este vinul e un spaţiu liber, parcă mai lipsit de poluare morală, îmi rămâne în nări doar mirosul de nuci mă însoţeşte – şi de vinuri îmbuteliate direct din cramă. Atunci când am fost la degustări, ţin minte că am intrat într-o pivniţă, săpată adânc în pământ, am coborat ceva scări, şi – să fiu serios – dacă m-aţi întreba pe mine, arătau ca nişte catacombe; pe măsură ce înaintai, lumina era din în ce mai puţină, dar vinul părea, din ce în ce mai mult, mai stăpân al locului, mai omniprezent.

În sfârşit, am ajuns într-o sală foarte mare, cu mese ce se întindeau şi se întindeau de nu mai le vedeai capătul. La masă…ştiţi ce, ia haideţi să trecem direct la degustare, fără alte poveşti, nu ştiu mare lucru despre voi, dar aşa îmi place mie. Deşi îmi plac şi poveştile. Mai ales cele despre vin…

Aceea zi a fost o excepţie, pentru că avut încuviinţarea să stau la masă cu mulţi oameni adulţi, la degustare. De obicei, părinţii mei nu prea îmi dau voie să beau (prea) mult, după cum am menţionat mai sus, dar aici era vorba despre un festival/şi o degustare organizată, cu multe personalităţi. Era, ce mai, ceva festiv. În faţa noastră aveam un pix cu o foaie albă, iar pe ea erau tabelele frumos rânduite, la fiecare secţiune scriam şi descriam vinul şi, aşa mai departe, opinia noastră despre el. Am degustat aşa de multe vinuri (vreo cinci sau vreo şapte, câte foarte puţin din fiecare!) încât ele au început să lunece unele sub altele, dar îmi amintesc, totuşi, că majoritatea erau cupaje. Oricum, este clar că nu am uitat aceea zi de plutire, pardon, de degustare, da, parcă asta vroiam să zic, nu-i aşa?…

Deci, să nu vă aud ca nu vă place vinul. Că nu va cred, eu, unul, nu cred că există om de pe planeta asta care să refuze acel gust. Acea respiraţie. Acel parfumat/uşor amărui uneori/poate puţin dulce/ înţepător şi îmmm…acel nas/miros/aromă plină de tentaţii. Vinul este ca un vrăjitor. Nu te lasă în pace până nu bei cel puţin un pahar din el…