Chateau Vartely, un vin de calitate din Moldova
TOT din categoria vinuri care au raport calitate – preț foarte bun și pe care l-am consumat de curând, pentru prima dată, motiv pentru care și scriu știrea de față,…
Vinurile R. Moldova se răspândesc în lume. Creșteri semnificative
Exporturile de vin ale Republicii Moldova, din punctul de vedere al volumui dar si al valorii, au ajuns la niște cifre fără precedent, anul trecut, raportat la 2018. Ultima dată…
O scurtă istorie a cafelei
Mulți dintre noi suntem consumatori înrăiți de cafea sau, oricum, ne place să o consumăm, uneori chiar exagerăm, din cauza stresului de cele mai multe ori (cel puțin pentru mine!)….
Și mai multe vinuri de calitate din Italia și Portugalia
În continuarea articolului de ieri, urmează să publicăm partea a II a. Astfel, ieri am arătat câteva dintre vinurile cele mai bune, ca raport calitate – preț, vinurile fiind foarte…
Ce vinuri merită să cumpărăm? Opinia specialiștilor.
Pentru că poșta redacției noastre e plină de întrebări de genul: ce vinuri ar trebui să cumpărăm? Care sunt cele mai bune vinuri raport calitate-preț? De ce să mă duc…
O lună până la spectacolul The Illusionists
Peste o lună, The Illusionists aduc în premieră în România cel mai mare spectacol de magie din istoria Broadway-ului. Între 13 și 15 februarie 2020, Luis De Matos, James More,…
În 2020, fermierii campioni pariază tot pe hibrizii de porumb Pioneer®
„Suntem la început de an, pentru mulți este momentul bilanțurilor și al socotelilor, iar pentru noi, compania Corteva Agriscience, este momentul să observăm care sunt preferințele fermierilor în ceea ce…
Provocarea lunii
BURGUND CONTRA MAESTOSO Două vinuri roșii, în competiție acerbă, umăr la umăr De data aceasta vă oferim două vinuri roșii, într-o perspectivă ascuțită/abruptă a competiției. Dacă ar trebui, totuși, să…
EXPO – TÂRG – USAMV BUCUREȘTI
USAMV BUCUREȘTI LA Indagra De ce USAMV BUCUREȘTI la INDAGRA? Poate părea o întrebare puerilă, dacă ne gândim că, din târgul reprezentativ al României, cel de/pe AGRICULTURĂ fiind, nu pot…
ARTA DISTILĂRII
PRODUSELE ADUSE în România de multinaționala PERNOD-RICARD, un adevărat colos în domeniu (pentru care și-ar dori să lucreze oricine) sunt un exemplu de bijuterii ale artei distilării, fiind printre cele…
Sunrise
AMMOULIANI AVENTURI ÎN GRECIA, LÂNGĂ MUNTELE ATHOS Aventuri în Grecia trăiau, încă de demult, românii, ehe, de pe vremea palicarilor. De pe când era un spațiu comun Balcanii, de pe…
Purcari Wines participă la faza națională a unei competiții renumite
Asociaţia CFA Romania, parte a CFA Institute (SUA) – asociaţia profesioniştilor din domeniul investiţiilor, va desfășura pe perioada 2019 – 2020, cea de-a 8-a ediţie „CFA Institute Research Challenge”, mai…
REVELION ÎN MALTA?
MALTEZ prin ADOPȚIE MALTEZ prin ADOPȚIE. O țară mică m-a primit pe mine cu ospeție și căldură, mi-a adoptat familia(Cristi a fost ghid în Malta!), mi-a îndeplinit fanteziile secrete –…
Garanții dedicate achiziției utilajelor agricole
Ar trebui să menționăm dintru bun început că achiziția de utilaje agricole nu este nicidecum un lux exorbitant, ci o necesitate de zi cu zi pentru fermierul nostru. De aceea,…
Ce a fost la OENOBIO 2019?
Conferinţa Internaţională “OENOBIO 2019” cu tema „Progrese și provocări ale viticulturii și vinificației ecologice” a avut loc la USAMV(B) în Bucureşti, pe 18 noiembrie 2019. Evenimentul s-a desfășurat cu ocazia unui…
COPERTA UNU: ZELAVIN
De data asta, pentru prima oară, ZELAVIN va fi pe COPERTA UNU a revistei TOP BRANDS, cel mai titrat nume pe care RABBIT MEDIA, compania noastră îl scoate pe piață….
Gastronomia și vinurile românești sărbătorite prin Gala de Ziua Națională
În jur de 200 de membri ai corpului diplomatic acreditat la București, senatori și deputați din Parlamentul României au participat pe data de 2 decembrie, în premieră, la un eveniment…
OENOBIO 2019, evenimentul anului dedicat vinificației
OENOBIO Vinului îi acordăm toată atenția. Adică toată pe care o merită. Mai ales la evenimentul dedicat vinificației, OENOBIO 2019, cu tema: „Progrese și provocări ale viticulturii și vinificației ecologice”….
GoodWine, a posteriori
CRONICĂ DE EVENIMENT/TÂRG DE VIN – GOOD!WINE 🙂 La a opta ediție, semnul infinitului Goodwine, 2019. Vreme mohorâtă, de noiembrie, luminată – doar – dinăuntru, de strălucirea serafică a vinului. Alături,…
4 cești de cafea pe zi reduc riscul de diabet
Dacă bei 4 cești de cafea în fiecare zi, ai șanse mai puține de a face diabet zaharat! Diabetul de tip 2 este unul dintre cele mai des întâlnite boli…






























Visit Today : 3112
Visit Yesterday : 4068
This Month : 19826
This Year : 219795
Total Visit : 219795
Hits Today : 7724
Total Hits : 699075
Who's Online : 85
Comentarii recente